Autoritățile (ne) anunță: Criza sanitară se adâncește, municipiul a depășit rata de 4, sunt 125 de cazuri noi

Compartimentul de supraveghere epidemiologică și control boli transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani a transmis situația zilei valabilă pentru întreg județul.

 

Municipiul Botoșani a ajuns la o rată de 4,10 la mia de locuitori cu 487 de cazuri noi în ultimele 14 zile. La nivelul județului rata este de 2,41.

 

Comunele Roma (8,93) și Tudora (8,08) sunt în carantină în continuare.

Orașul Flămânzi și comunele Bălușeni, Blândești, Cordăreni, Corni, Curtești, Dângeni, Havârna, Mihai Eminescu, Răchiți, Vlădeni, Vorniceni și Vorona sunt în zona roșie, alături de municipiul reședință.

 

Sunt în total 1.105 cazuri nou apărute în ultimele două săptămâni.

 

De ieri și până astăzi au apărut 125 de noi cazuri, cele mai multe în municipiu, în număr de 57.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store