ZIUA 2: Echipele de control ale prefectului au găsit în azile aglomerație printre bătrâni și probleme pe la toalete și bucătării

Marți, 11 iulie 2023, au fost controlate nouă centre rezidențiale de stat sau private, iar pe baza neregulilor găsite, centrle au primit amenzi în valoare de 35.000 de lei.

 

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă, a convocat în această dimineață o ședință cu membrii comisiilor de verificare a centrelor rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități și celor destinate copiilor.

 

Într-un comunicat transmis de reprezentanții Prefecturii Botoșani se menționează că  cadrul întâlnirii au fost trecute în revistă rezultatele verificărilor realizate marți, 11 iulie 2023, și au fost clarificate aspectele și măsurile organizatorice și de coordonare pentru eficientizarea acțiunilor de control care vor avea loc astăzi.

 

La ședința de lucru au participat reprezentanți ai următoarelor instituții și autorități:

  • Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani
  • Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Botoșani
  • Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Nicolae Iorga” al Județului Botoșani
  • Comisariatul Judeţean pentru Protecția Consumatorilor Botoșani
  • Direcția de Sănătate Publică a Județului Botoșani
  • Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani
  • Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoșani.

 

 

În urma verificărilor efectuate marți, 11 iulie 2023, la 9 centre rezidențiale autorizate, de stat și private, destinate persoanelor vârstnice, persoanelor adulte cu dizabilități și copiilor, au fost identificate mai multe nereguli:

 

  • încălcare norme prevenire/stingere incendii - ISU
  • lipsă control medical periodic al angajaților, lipsa izolării țevilor înlocuite la grupurile sanitare; cursuri de igiena pentru personal expirate, lipsa dotării grupurilor sanitare cu materiale  pentru igiena individuala - DSP
  • nereguli pază, lipsă documente specifice(analiză de risc la securitate fizică), nereguli sistem alarmă, în analiza documente economice-IPJ
  • depășirea numărului de beneficiari (capacitatea 24 conform deciziei furnizorului)  serviciul social deține licența provizorie de funcționare, valabilă până la data de 16.10.2023-AJPIS
  • Lipsă elemente de informare condiții igienico- sanitare,  nerespectare dotări  -  lipsă cântar bucătărie     - ustensile bucătărie deteriorate,  lipsă verificare metrologică cântar - CJPC -informare   - ITM 

 

Pentru neregulile constatate au fost aplicate mai multe sancțiuni,  10 avertismente și 9 amenzi în valoare de 35.000 lei, totodată au fost dispuse măsuri pentru intrare în legalitate.

 

Verificările se efectuează în baza atribuţiilor specifice fiecărei instituții, în perioada  10.07.2023-16 iulie 2023, cu posibilitatea prelungirii activității până la finalizarea verificării tuturor unităților de profil existente la nivelul județului Botoșani.

 

Activitatea comisiilor mixte este coordonată de către Corpul de control al Prefectului din cadrul Instituţiei Prefectului-judeţul Botoşani.

 

La nivelul județului Botoșani funcționează 68 de centre rezidențiale autorizate, destinate persoanelor vârstnice, destinate persoanelor adulte cu dizabilități și destinate copiilor.

 

(Sursa foto - Digi 24)