ASTĂZI: Un nou protest pe scările Casei de Pensii, întreg colectivul a întrerupt activitatea – GALERIE FOTO

După casele de asigurări de sănătate care se află de săptămâna trecută în protest cu întreruperea activității cu publicul, o altă unitate de stat se află în aceeași situație.

 

O nouă zi de proteste 

 

Aproape 50 de salariați din cadrul Casei Județene de Pensii au întrerupt astăzi activitatea și au ieșit în exterior pentru a trage un semnal de alarmă.

 

Funcționarii au afișat o serie de pancarte cu mesaje privitoare la starea de nemulțumire cauzată de proiectul de lege pentru completarea art. 141 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prin care ”personalul  caselor teritoriale de pensii sa beneficiaze, prin asimilare, de aceleasi drepturi salariale ca si personalul din  cadrul CNPP, stabilite  potrivit legislatiei  privind salarizarea personalului platit din fonduri publice”.

 

Proiectul a fost avizat negativ de Guvern și a fost respins în Senat, urmând a intra în dezbatere în Camera Deputaților.

 

Salariații de la Casa de Pensii susțin că nu a fost perturbată activitatea cu publicul și nici cea internă iar singurul scop al acțiunii a fost acela de a se face auzite nemulțumirile care persistă la nivelul instituției.

 

Analizand salariile celorlalti functionari publici  cu aceeasi incadrare, din cadrul altor ministere, se poate observa ca in prezent beneficiaza de salarii nete cu mult mai mari decat ale celor din Ministerul Muncii- casele teritoriale de pensii, salarii stabilite in baza aceleiasi legi, respectiv Legea 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice.

 

S-a ajuns la aceasta situatie, respectiv salarii mai mari cu 1.000 lei – 3.000 lei  net, pe considerentul ca celelalte ministere au obtinut prin Hotarari de Guvern/ Ordonante de urgenta sau ordin de ministru, asimilarea salariilor la  nivel central, de minister sau agentie dupa caz (Ministrul Finantelor, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, etc). La nivel local chiar si cei din adminstratia locala sau judeteana, au salarii net superioare, in conditiile in care detin tot calitatea de functionari publici.

 

Solicitările angajaților Casei de Pensii

 

Respectarea principiilor sistemului de salarizarizare a personalului platit din fonduri publice (nediscriminării, egalității, importanței sociale a muncii, stimulării personalului, transparenței – art. 6 dinLegeanr. 153/2017) prin:

 

 

•    alinierea, într-o primă etapă, a veniturilor salariale la nivelul celor de la Casa Națională de Pensii Publice, având în vedere că activitățile desfășurate la nivelul caselor teritoriale de pensii nu sunt, nici pe departe, mai puțin importante sau mai puțin complexe față de cele desfășurate la nivel central, aliniere déjà implementată la alte instituții (Ex: Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Agriculturii, etc);

 

•    eliminarea inechităților salariale atât în cadrul ”Administrației”, cât și față de celelalte familii ocupaționale, situații existente în mod evident, din moment ce chiar și numai la nivelul compartimentelor cu ”activități comune” din cadrul instituțiilor publice (Financiar/Contabilitate, ResurseUmane, Informatică, Juridic, Achizițiietc), există diferențe salariale și de 100% (venituri salariale duble în unele instituții față de altele);

-    Respectarea prevederilor legale din Codul Administrativ privind cariera funcționarilor publici;

-    Redactarea noii legi privind salarizarea personalului plătit din fonduripublice pe baza unor analize complete și corecte a activităților desfășurate în autoritățiile și instituțile publice și nu prin decizii bazate pe ”forță”, chiar și numai cea a reprezentării, pentru a nu se ajunge iarași în situația ca angajații caselort eritoriale de pensii (doar 3.500), care administrează poate cel mai mare și complex sistem informatics și informational (aprox. 10.000.000 de asigurați și pensionari/lunar + un sistem legislativ, care se întinde pezeci de ani), să aibă printre cele mai mici venituri salariale.

 

Anna Maria Rotaru, BT TV