ASTĂZI: Mai mulți botoșăneni amendați după ce au fost prinși la pescuit – GALERIE FOTO

Au fost date 14 amenzi și 7 avertismente.

 

Acțiunea de verificare a avut loc duminică,18 aprilie 2021.

 

Ca urmare a acțiunii de cooperare de astăzi, 18 aprilie 2021, între GNM Comisariatul Județean Botoșani și Inspectoratul Județean de Jandarmi Botoșani, în vederea respectării ordinului comun al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 58/2021 cu privire la stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2021, precum și a OUG nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura s-au aplicat un număr de 21 sancțiuni din care: 14 amenzi contravenționale  în valoare totală de 5.400 lei și 7 avertismente.

 

Potrivit ordinului sus menționat, sunt instituite măsuri de prohibiție pentru pescuitul comercial, recreativ/sportiv și familial până în data de 7 iunie 2021, inclusiv.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store