Aproape de tragedie: Doi tineri s-au salvat după ce mașina în care se aflau a luat foc - FOTOGALERIE

Doi tineri au fost în pericol după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit într-un cap de pod, s-a răsturnat pe o parte și a luat foc.

 

S-a întâmplat, în urmă cu puțin timp, pe DN 29, la aproximativ trei kilometri de intrarea în orașul Săveni. Imediat după impact, cei doi au reușit să iasă din mașină și au sunat după ajutor.

 

La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că autoturismul ardea aproape în totalitate și au acționat pentru stingerea incendiului.

 

În același timp, paramedicii SMURD au acordat primul ajutor celor doi tineri.  Aceștia au refuzat transportul la spital.

 

Polițiștii vor cerceta împrejurările în care s-a produs evenimentul.