ANUNŢ Primăria Botoșani privind modificarea regulamentului de gestionare a parcărilor și a procedurilor aplicabile vehiculelor parcate neregulamentar

În conformitate cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aduce la cunoştinţă publică faptul că a fost iniţiat şi urmează a fi supus aprobării Consiliului Local al municipiului Botoşani următorul proiect de hotărâre:

 

”Proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea  Hotărârii Consiliului Local nr. 292/2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare a circulaţiei rutiere în municipiul Botoşani şi a documentaţiei de delegare a gestiunii, prin negociere directă, către S.C. ELTRANS S.A., a activităţii de gestionare a parcărilor dotate cu parcometre si procedurilor aplicabile vehiculelor parcate neregulamentar în municipiu şi a activităţii de ridicare, blocare, transport, eliberare, relocare a vehiculelor staționate neregulamentar, abandonate sau fără stăpân, de pe domeniul public sau privat al municipiului Botoșani”.

  

Proiectul de hotărâre cu documentația  aferentă este afișat  pe site-ul  Primăriei, prima pagină, în Monitorul Oficial Local la pct. 3 secţiunea - Informarea asupra proiectelor de hotărâri aflate în dezbatere publică conform Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică  și care vor fi supuse aprobării Consiliului Local.


Persoanele fizice sau juridice interesate pot depune în scris la Aparatul  Consiliului Local, în sediul Primăriei, Piața  Revoluţiei nr.1, camera 104, propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare la proiectul de hotărâre, în termen de 10 de zile lucrătoare începând cu data publicării anunțului.

 

Primar,
Cosmin Ionuț Andrei