ANL a recepţionat 16 locuinţe de serviciu în al doilea municipiu al județului, alte 60 vor fi repartizate în decembrie

Este vorba despre 14 garsoniere şi două apartamente cu două camere.

 

Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, a recepţionat ieri, în municipiul Dorohoi, 16 locuinţe de serviciu.

 

Locuințele  au fost construite în amplasamentul din strada 1 Decembrie, pe un regim de înălţime Sth+P+3E (subsol tehnic+parter+3 etaje).

 

Valoarea investiţiei este de 1.908.981,85 lei (inclusiv TVA).

 

Cei 16 beneficiari ai locuințelor de serviciu sunt invitați în data de 27 noiembrie 2020, la ora 11:00, în strada 1 Decembrie nr.24, în vederea primirii repartiției.

 

De asemenea, Primăria Dorohoi îi informează pe beneficiarii locuințelor pentru tineri destinate închirierii, construite în regim ANL, că, din discuțiile purtate cu reprezentanții Agenției Naționale de Locuințe și cu constructorul care execută lucrările la obiectivul de investiție „Locuințe pentru tineret destinate închirierii, strada 1 Decembrie”, se estimează că în jurul datei de 15.12.2020 se vor finaliza lucrările și va avea loc recepția și pentru acest obiectiv.

 

”În aceste condiții, sperăm ca până la sfârșitul anului să repartizăm și cele 60 de unități locative construite în regim ANL, făcând astfel o bucurie tinerilor care așteaptă cu nerăbdare o locuință”, transmit reprezentanții Primăriei Dorohoi.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store