Angajaţii de la Filarmonică tăiaţi la salarii din cauza protestelor

 

O parte dintre artiştii din cadrul Filarmonicii de Stat Botoşani au fost tăiaţi la salariile din luna precedentă în urma acţiunilor de protest care au fost organizate pentru înlăturarea managerului unităţii, Mihai Sârbu precum şi din cauza refuzului de a susţine concerte. Măsura de sancţionarea pecuniară ar fi fost contestată în instanţă.

S-ar afla în această situaţie un număr de 20 de artişti din cadrul instituţiei de cultură care fie au refuzat să participe la concerte fie au semnat o declaraţie prin care s-au suspendat din activitate până la demisia directorului Mihai Sârbu. Motiv pentru care, după ce au fost chemaţi în faţa comisiei de disciplină s-au ales şi cu drepturile salariale diminuate pentru zilele în care s-au aflat în aşa zisa grevă.

"Au dat în judecată instituţia"

Decizia de diminuare a drepturilor financiare ar fi fost deja contestată în instanţă de sindicatul constituit la nivelul instituţiei. „Noi nu am primit nimic aici, din câte ştiu au dat în judecată instituţia pentru drepturi băneşti. Când nu au venit şi nu au prestat li s-a trecut absent nemotivat ca zile nelucrate şi din ce am înţeles eu instituţia este dată în judecată pentru drepturi băneşti”, a explicat directorul Mihai Sârbu.

În medie salariile artiştilor de la Filarmonică sunt cuprinse între sume de 800 şi 1.900 de lei în funcţie de postul ocupat în organigramă, astfel sumele reţinute pentru zilele în care nu au fost pontaţi diferă de la un salariat la altul. „Este o chestie de contabilitate, chiar nu ştiu, li s-a oprit din contabilitate, sunt procese verbale, a fost comisia de disciplină, ei au fost convocaţi, am făcut tot ceea ce trebuia să facem”, a mai spus Mihai Sârbu.

"Nu am ce comenta"

De cealaltă parte, preşedintele organizaţiei sindicale care s-ar numi Sindicatul Artiştilor Liberi Profesionişti, Daniel Boghian a refuzat orice dialog cu reporterul Botoşăneanul asta în condiţiile în care la momentul declanşării conflictelor interne s-a dovedit extrem de volubil. Liderul sindical a grăbit pasul şi a ieşit din instituţie repetând continuu: „Nu am ce comenta”.

"Nu trebuie să ne gândim la răzbunări"

O explicaţie privind tăcerea bruscă în care au intrat reprezentanţii salariaţilor de la Filarmonică ar fi nota primită de managerul Filarmonicii la ultima evaluare şi care îi permite continuarea actului managerial din fruntea instituţiei. „Eu am avut o discuţie cu liderul de sindicat, nu trebuie să ne gândim la răzbunări, noi imaginea instituţiei trebuie să o punem mai presus”, a încheiat Mihai Sârbu care a mai spus că salariaţi sunt stăpâniţi de o anumită teamă având în vedere faptul că va mai rămâne la conducere însă că, din punctul său de vedere îşi doreşte ca „războiul cu angajaţii” să fie dat uitării.
CITEŞTE:
 Dirijorul Orchestrei Madrid s-a sesizat cu scandalul Filarmonicii : A depăşit bunul simţ