Angajați de la salubrizare scoși la muncă cu noaptea-n cap pentru deszăpezire la Dorohoi

Și la Dorohoi a nins mărunt de noaptea trecută, iar vântul și-a făcut din plin simțită prezența. De asemenea, traficul s-a desfășurat în condiții de iarnă.

 

Servicii Publice Locale, societatea care se ocupă cu deszăpezirea și-a început activitatea dis-de-dimineaţă.
„La ora 4:00, 35 de angajaţi de la serviciul de salubrizare au venit la împrăştiat nisip cu sare pe toate străzile în pantă. La ora 5:00 au ieşit răspânditoarele la treabă şi în două ore s-a parcurs tot oraşul. Pe trotuarele cu pavele s-a împrăştiat clorură, iar pe trotuarele cu asfalt nisip cu sare. Deocamdată am curăţit cu lopeţile. Dacă stratul de zăpadă se va depune de cinci centimetrii, pe zona centrală a oraşului vor fi scoase la lucru cele două motor freze mici achiziţionate de curând” a menţionat inginerul care răspunde astăzi la serviciul de permanenţă.
Societatea are în depozit 60 de tone de sare, 40 metrii cubi de nisip concasat şi urmează să mai primească astăzi încă 25, nu sunt probleme cu materiale antiderapante.
(M.A)
CITEȘTE:
 Prima ninsoare din decembrie a scos la treaba lucrătorii de la Urban Serv – AFLĂ unde au intervenit utilajele