Andrei Dolineaschi: “Cătălin Buhăianu nu este membru PSD!”

 

Preşedintele executiv al PSD Botoşani, deputatul Andrei Dolineaschi, a declarat, azi 19 iulie 2012, că fostul parlamentar PDL, Cătălin Buhăianu nu s-a înscris în PSD şi nici nu a discutat intrarea sa în acest partid.
Deputatul social democrat a remis un comunicat de presă prin care a anunţat că fostul PDL-ist Cătălin Buhăianu nu este în nici un caz membru al formaţiunii PSD. „Domnul deputat Cătălin Buhăianu a anunţat ieşirea sa din grupul parlamentar al PDL şi intenţia de a sprijini grupul PSD din Camera Deputaţilor. Dânsul va activa în grupul PSD, fără a fi însă membru al acestui partid. Una este calitate de membru al unui grup parlamentar, la care se pot afilia şi deputaţi fără apartenenţă politică şi alta este calitate de membru de partid”, a declarat deputatul Andrei Dolineaschi.
Social-democratul a anunţat că nu au existat discuţii nici la nivel central, nici la nivel judeţean cu privire la înscrierea deputatului Cătălin Buhăianu în Partidul Social Democrat. Singurele discuţii au fost purtate cu şeful grupului parlamentar al PSD.