Amenzi de jumătate de miliarde de lei vechi la firme de construcţii

 

Peste 50.000 de lei este valoarea amenzilor aplicate în perioada 23 – 25 noiembrie de Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani. Instituţia  a desfăşurat acţiuni de control  în cadrul campaniei naţionale privind identificarea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare, precum şi verificarea modului în care se respectă prevederile legale de securitate şi sănătate în muncă, în domeniul construcţiilor. Au fost controlaţi nouă angajatori cu  un număr de 238 salariaţi.
În domeniul relaţiilor de muncă s-au constatat deficienţe precum: neîncheierea contractului individual de muncă, neacordarea repausului săptămânal, registrul de evidenţa salariaţilor în format electronic nu era la sediu societăţii, neînmânarea contractului individual de muncă salariaţilor sau neîntocmirea pontajelor conform situaţiei de fapt.  Pentru deficienţele constatate s-au aplicat patru amenzi în valoare de 42.500 lei şi şase avertismente. Astfel, SC Univega Construct SRL Rădăuţi a fost sancţionată cu 30.000 lei pentru primirea că avea la serviciu trei persoane fără forme legale.
Amendă cu repetiţie
Nereguli s-au consemnat şi cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă. Printre altele, au fost constatate neasigurarea de către angajator a echipamentelor  individuale de protecţie pentru lucrători în conformitate cu evaluarea riscurilor profesionale, neasigurarea semnalizării de securitate şi/sau sănătate la locul de muncă, neverificarea modului în care sunt protejate şi utilizate platformele de lucru, pasarelele şi scările astfel încât persoanele să nu cadă sau să fie expuse căderilor de obiecte; grămezile de pământ,  materialele şi vehiculele în mişcare trebuie ţinute la o distanţă suficientă faţă de excavaţii.  A fost aplicată o amendă în valoare de 8.000 lei aceleiaşi SC Univega Construct SRL Rădăuţi pentru neinstruirea lucrătorilor pe linie de securitate şi sănătate în muncă şi 26  avertismente.