Afacerea cu birouri în Mexic și Polonia, pornită din Botoșani cu un ”veteran al industriei”

„Pentru anul acesta, ne propunem angajarea a încă 100 de oameni doar în Botoşani. Putem să aducem şi oameni din jurul Botoşaniului, din Suceava, Iaşi“.

 

Munca în regim remote le oferă angajatorilor acces la o resursă de talente mai mare, la candidaţi din oraşe mai mici sau din alte ţări.

 

Despre munca în regim remote, care le oferă angajatorilor de pe piaţa locală a muncii acces la o resursă de talente mai mare, la candidaţi din oraşe mai mici sau din alte ţări, s-a discutat în cadrul videoconferinţei Business Magazin şi Undelucram.ro „Top An­gajatori“, realizată cu sprijinul partenerilor Kaufland România, 8X8 International, Majorel România şi Autonom, potrivit zf.ro.

 

La Botoșani funcționează un studio independent de game development din România. Este vorba despre o sucursală Amber în Botoşani, companie care a pornit cu 10 angajaţi şi a ajuns la 150 de angajaţi astăzi, după doi ani şi jumătate de activitate.

 

„Pentru anul acesta ne propunem angajarea a încă 100 de oameni doar în Botoşani. Pe unii îi ajutăm să revină acasă, iar pe alţii îi ajutăm să nu plece de acasă. La Botoşani avem un studio de testare a jocurilor. Mai ales în vremurile de muncă de acasă şi remote, putem să aducem şi oameni din jurul Botoşaniului, putem vorbi de Suceava, Iaşi şi în felul acesta nu este nevoie să îşi găsească o locuinţă în Botoşani“,

Ana Pohrib, PeopleOps manager în cadrul Amber

 

Potrivit celor afirmate de Ana Pohrib, Amber este dezvoltator de jocuri, ”oferim servicii de dezvoltare a jocurilor către clienţii noştri”.

 

Primii şi principalii clienţi au fost în Statele Unite, iar ulterior, în ordinea deschiderii studiourilor Amber, au urmat Botoşani, Mexic, iar astăzi Amber este și în Ucraina, Polonia.

 

”Lucrăm intens pentru înfiinţarea altor studiouri în Asia. Acesta a fost parcursul în 9 ani de existenţă”.

 

Interesant este că totul a pornit de la ”un veteran al industriei de gaming” care în 1990 se afla în Botoșani.

 

”Deschiderea unui studio la Botoşani a fost o idee a colegilor din top management, este un model de business. La Botoşani s-a aflat un veteran al industriei de gaming, care a pătruns în această industrie încă din anii 1990, când ea a fost înfiinţată şi în România. Aflându-se la Botoşani, el a avut această iniţiativă să creeze o echipă mică, de 10 oameni. De la 10 angajaţi am ajuns astăzi la 150 de angajaţi”,

Ana Pohrib, PeopleOps manager în cadrul Amber

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store