ACUM: Zeci de pompieri şi oficialităţi adunaţi în parcarea de la Kaufland – FOTO & VIDEO

Zeci de pompieri dar şi oficialităţi sunt prezenţi la această oră în parcarea Kaufland din municipiul Botoșani.

 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani organizează faza zonală a ”Competiției naționale de descarcerare și acordare a primului ajutor calificat”.

 

La acţiune sunt prezenţi prefectul Dan Şlincu şi vicepreședinții Consiliului Judeţean Botoşani Dorin Birta şi Liviu Toma.

 

La această etapă participă șase echipaje aparținând Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din județele Iași, Suceava, Bacău, Piatra Neamț, Vaslui și Botoșani. Concurenții își vor  demonstra cunoștințele, abilitățile și priceperea în stăpânirea tehnicilor și procedurilor pentru descarcerare și acordare a primului ajutor calificat.
 

Competiția cuprinde două probe, respectiv „descarcerarea din vehicule” și „acordarea primului-ajutor calificat” și se va desfășura în parcarea Kaufland din municipiul Botoșani.
 

Este primul eveniment de acest gen care se desfăşoară în judeţul nostru, iar cei mai câştigaţi vor fi botoșănenii prezenți la manifestări, pentru că vor avea posibilitatea să urmărească, în mod real, intervențiile pompierilor militari, atât pentru descarcerare, cât şi pentru acordare a primului ajutor calificat, în rezolvarea unor scenarii complexe și inedite.
 

Pe parcursul celor două probe, cele şase echipaje vor lucra simultan. Vor fi apreciate de către evaluatori atât îndemânarea, cât şi rapiditatea, dar şi respectarea cu stricteţe a tehnicilor şi procedurilor specifice.