ACUM : Întâlniri cascadă, prefectul la masă cu alți invitați – FOTOGALERIE

După pensionari, prefectul Dan Nechifor i-a convocat în ședință și pe componenții Comisiei de Dialog Social, reprezentanți ai sindicatelor și ai patronatelor de la Botoșani.

 

”Știu că în general Instituția Prefectului a colaborat bine cu sindicatele și patronatele și sper și în cazul meu să fie la fel”, le-a transmis prefectul celor prezenți. Vasile Chiru, președintele BNS i-a înmânat prefectului o adresă ce-i vizează pe salariații de la Oficiul de Poștă de la Botoșani precum și ai Stațiunii de Cercetare Popăuți. De asemenea, de la masă s-a solicitat intermedierea unor întâlniri cu parlamentarii botoșăneni care să le preia problemele care și pot găsi rezolvare prin modificări legislative sau prin inițierea altora noi. (G.E.)