ACUM: Botoșăneancă lovită de un Opel după o traversare neregulamentară – FOTOGALERIE

După ce, în urmă cu două săptămâni și o zi în zona Capătului 1 un copil a fost lovit de o mașină, astăzi istoria s-a repetat în cazul unei botoșănence, în etate.

 

Femeia care ar avea în jur de 50-60 de ani s-a angajat în traversarea străzii prin loc nesemnalizat corespunzător. Șoferul mașinii care a accidentat-o, venea dinspre ANL Bucovina pe direcția Primăverii, susține că victima i-a sărit în față în mod neașteptat, țâșnind dintre mașini. Autoturismul marca Opel era condus de o tânăr din municipiu, care a fost testat de polițiștii ajunși la fața locului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Femeia lovită de mașină era conștientă acuzând la prima vedere dureri în zona gâtului, cat de altfel i-a și fost imobilizat de cadrele medicale de pe ambulanță. Zona în care s-a petrecut evenimentul pe a fi propice producerii unor astfel de accidente din cauza numeroaselor mașini parcate pe partea dreaptă și a pietonilor care traversează în mod neatent.
Oamenii legii urmează să stabilească cauzele exacte în care s-a produs evenimentul rutier, șoferul fiind cel mai probabil cercetat pentru vătămare corporală din culpă. (S.B)
CITEȘTE:
 Copil de 2 ani luat cu elicopterul, mama distrusă că n-a încăput în aparatul de zbor – GALERIE FOTO
[[galerie-foto]]