Actorii revin pe scenă cu cea mai recentă premieră a Teatrului ”Mihai Eminescu” - FOTO

Două spectacole sunt programate la finalul acestei săptămâni, la Teatrul ”Mihai Eminescu” Botoșani.

 

Sâmbătă, 8 ianuarie 2022, la ora 18.00, Teatrul ”Mihai Eminescu” a programat spectacolul ”Insomnie de Crăciun”.

 

Spectacolul ”Insomnie de Crăciun” este o creație colectivă, după cum anunță instituția de cultură.

 

”Gospodari și gospodine,/ Și voi, domnișoare fine,/ Închideți centralele,/ Părăsiți și oalele,/ Plecați din gospodărie,/ Și haideți la "Insomnie". „Insomnie de Crăciun"!/ La mulți ani,/ Ș-un an mai bun!”

 

”Iarna, vestitul grădinar al florilor de gheață, a gătit la Teatrul „Mihai Eminescu” un spectacol cu arome de Crăciun, încălzit la focul poeziilor și întâmplărilor de iarnă, aranjat în haine de sărbătoare de actorii noștri. Vă invităm să ne fiți oaspeți pe 22 decembrie la ora 18.00 la Casa Tineretului, să visăm și să ne bucurăm împreună de visurile copilăriei, clinchete de zurgălăi și scântei de povești”,

transmit reprezentanții Teatrului ”Mihai Eminescu” Botoșani.

 

În distribuție: Daniela Bucătaru, Gheorghe Frunză, Răzvan Amitroaie, Bogdan Horga, Lenuș Moraru, Andreea Moțcu, Silvia Răileanu, Lidia Uja, Anastasia Șoptică.

Aranjament muzical: Bogdan Horga

Scenografia și costumele: Mihai Pastramagiu

 

 

Duminică, 9 ianuarie, ora 18.00, publicul va viziona spectacolul ”Îmbătați de dragoste”, după Pierre de Marivaux.

 

Regia artistică: Alexandru Vasilache

Scenografia: Mihai Pastramagiu

Muzica: Alexandru Vasilache

Asistent regie: Sorin Ciofu

Coregrafia: Victoria Bucun

 

Distribuția:

Cezar Amitroaei – D-nul Orgon, bătrân gentilom

Petruț Butuman - Mario, fiul său

Silvia Răileanu - Silvi, fiica sa

Sorin Ciofu - Dorian,  pretendentul Silviei

Lidia Uja -  Lizet, camerista Silviei

Răzvan Amitroaei -  Victoire, valetul lui Dorian

 

 

Eterna  dragoste...

 

Un joc al dragostei, doar aparent inofensiv, pune o problemă cât se poate de serioasă și veche de când e lumea: într-o căsnicie, e mai importantă zestrea sau omul? Să fie adevărat că haina-l face pe om? Se poate interzice dragostea pe motiv de apartenență la paliere sociale diferite? Este loc, în sufletul atât de zbuciumat al omului, și pentru dragoste și pentru rațiune, sau dragostea -i oarbă și rațiunea rece precum gheața?  Încap - și dragostea și rațiunea - în același suflet? Îmbătați - vă de dragoste! Dar nu uitați de și următoarea etapă, cea a prieteniei și a prețuirii sincere! (T.A.)

 

Biletele se găsesc la

- Agenția Teatrală din incinta Cinematografului Unirea, Tel. 0231 511 255, de marți până vineri între orele 8.00 -21.00

 - Casa Tineretului din B-dul Mihai Eminescu nr. 48, tel 0231 510 970 și 0735 779 821

Program: 12.00 – 16.00, de marți până vineri, sâmbătă și duminică de la 16.00 la 18.00.

și on linehttps://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani

Pret bilet - 30 lei; 15 lei – elevi, studenți, pensionari.

Se vor respecta toate prevederile legale în vigoare.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store