Medic botoșănean, unul dintre cei mai cunoscuți oncologi din România: Riscul acestor pacienți este de a avea complicaţii mai grave

Pacienţii oncologici se tem să se vaccineze din cauza faptului că ar putea apărea complicaţii ale afecţiunilor deja existente.

 

Sunt bolnavi care urmează tratamente de chimioterapie şi de radioterapie şi nici până acum nu sunt lămuriţi dacă se pot vaccina sau nu anti-COVID în timpul tratamentului sau după.

 

Medicul oncolog Dragoș Median, originar din Botoșani, în prezent medic specialist Oncologie la Spitalul Filantropia din Bucureşti, spune că este vorba despre o categorie de pacienți ”cu risc crescut pentru orice infecții”.

 

"Pacienţii oncologici sunt pacienţi cu risc crescut pentru orice fel de infecţii, din cauza tratamentului pe care îl fac. Acesta este motivul pentru care autorităţile din lume şi din România au prioritizat aceşti pacienţi pentru testarea COVID (...) şi, de asemenea, i-au prioritizat în ce priveşte vaccinarea.

Riscul acestor pacienţi oncologi, şi mă refer mai ales la cei cu cancer pulmonar, cu boli hematolgice maligne sau la alte cancere în stadii avansate, este de a avea complicaţii mai grave de la boală şi de a avea un risc de mortalitate mai mare, aproape dublu faţă de populaţia obişnuită",

dr. Dragoș Median, medic primar oncolog

 

În cazul persoanelor care fac tratament de chimioterapie, radioterapie, imunoterapie sau hormoterapie, vaccinul anti-COVID se poate face atunci, în timpul terapiei, nu este nevoie să se aştepte terminarea tratamentului, a mai spus specialistul la Antena 3.

 

"În schimb, bolnavii de cancer dezvoltă un răspuns imunitar mai slab decât celelalte persoane, de aceea au fost prioritizaţi pentru cea de-a treia doză. Vaccinarea este foarte importantă, iar alegerea tipului de vaccin este mai puţin importantă în acest moment",

a adăugat medicul Dragoș Median.

 

Dragoş Median este unul dintre cei mai buni oncologi din România. Născut la Botoşani, a absolvit cursurile Liceului ”Mihai Eminescu”, apoi Facultatea de Medicină Generală – UMF "Gr.T. Popa" Iaşi şi studii post-universitare în cadrul ESMO (Societatea Europeană de Oncologie Medicală). În prezent activează ca medic specialist Oncologie la Spitalul Filantropia din Bucureşti.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store