TRAGEDIE azi-noapte: Opt persoane au murit după ce un microbuz a căzut de pe un pod – FOTOGALERIE

Un grav accident rutier a avut loc azi-noapte.

 

Opt persoane au murit şi una este dată dispărută, după ce microbuzul în care se aflau a căzut în râul Bistriţa, în zona localităţii Viişoara din judeţul Neamţ.Tragedia a avut loc noaptea trecută, autorităţile activând Planul Roşu de Intervenţie.

 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, pompierii au fost solicitaţi să intervină în noaptea de miercuri spre joi, după ce un microbuz în care se aflau zece persoane a căzut în râul Bistriţa, la podul de peste canalul acestui râu din satul Viişoara.

 

O singură persoană aflată în microbuz a fost salvată, iar şapte dintre călători şi-au pierdut viaţa, acestora fiindu-le efectuate manevre de resuscitare, fără succes însă. A opta persoană a fost găsită în urmă cu puţin timp.. Este vorba despre un tânăr de 17 ani. Recuperarea s-a făcut de un echipaj de căutare cu barca informează Observator.

 

Victimele accidentului din localitatea Viișoara sunt muncitori care se întorceau acasă pentru sărbătorile Paște. Accidentul ar fi avut loc după ce un pneu a explodat, după cum spun martorii. Supraviețuitorul accidentului, un tânăr în vârstă 22 de ani, a fost transportat în stare stabilă la spital. În prezent, scafandrii încă încearcă să găsească ultima persoană dată dispărută care se afla în microbuz.