Accident produs de o șoferiță din Botoșani, mașină PROIECTATĂ în gard, o femeie rănită

Două mașini avariate, o persoană rănită, iar branșamentul de alimentare cu gaze naturale al unui complex de locuințe a fost afectat.

 

O femeie în vârstă de 41 de ani, din Botoșani, care conducea autoturismul pe o stradă din comuna suceveană Șcheia, nu a respectat semnificația indicatorului Stop într-o intersecție și s-a izbit într-un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 38 de ani, din județul Suceava.

 

Din impact, autoturismul condus de femeia de 41 de ani a fost proiectat în gardul unui complex de locuințe modulare, fiind afectat branșamentul de alimentare cu gaze naturale.

 

În urma accidentului, a rezultat rănirea unei femei de 37 de ani, din județul Bacău, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 38 de ani.

 

Victima a fost transportată cu ambulanța la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

 

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store