IMPACT VIOLENT: Două persoane la spital după ce un tânăr din Botoșani a pierdut controlul volanului

Un accident rutier, soldat cu rănirea a două persoane, a avut loc miercuri la orele prânzului.

 

Miercuri 8 februarie 2017, în jurul orei 14:30, D.R. de 25 de ani, din comuna Ibăneşti, judeţul Botoşani, în timp ce efectua manevra de depăşire a unui atelaj hipo, pe drumul european DE 58, pentru a evita impactul, a virat stânga, împrejurare în care a părăsit partea carosabilă, izbindu-se într-un cap de pod.

 

În urma impactului, doi pasageri din autoturism au fost răniţi.

 

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

 

Conducătorul atelajului hipo a fost depistat ulterior pe raza oraşului Flămânzi. Acesta a fost testat alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.