ACCIDENT cu-n botoșănean aiurit la volan: A izbit în plin o mașină parcată

Evenimentul rutier a avut loc luni seară, în jurul orei 18.00.

 

Luni 24 aprilie 2017, în jurul orei 18.00, G.D. de 50 de ani, din oraşul Flămânzi, judeţul Botoșani, în timp ce conducea un tractor pe strada 1907 din localitate, pierde controlul asupra direcției de mers şi impactează un autoturism parcat pe partea dreaptă a sensului său de deplasare.

 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,78 mg /l alcool pur în aerul expirat; ulterior i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie. Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.