ACCIDENT: Biciclist umplut de sânge după ce s-a crezut stăpân pe şosea

Un eveniment rutier, soldat cu o victimă, a avut loc în cursul zilei de miercuri.

 

Un tânăr de 25 de ani care se deplasa ieri cu bicicleta pe raza localităţii Ştefăneşti, a efectuat un viraj la stânga fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 56 de ani, împrejurare în care a intrat în coliziune cu acesta.

 

 În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, care a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

 

Poliţiştii au întocmit un dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă o soluţie procedurală.

 
download from google play download from apple store