A plătit amendă de 6.000 de lei pentru țigări în valoare de 1.700 lei: UNDE ascunsese marfa de contrabandă - FOTOGALERIE

Amenda contravenţională, în valoare de 6.000 de lei, a fost achitată pe loc.

 

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit, într-un autoturism al unui cetăţean român, 7.600 de ţigarete pe care persoana intenționa să le introducă ilegal în România.

 

În data de 7 mai 2023, în jurul orei 16.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român, la volanul unui autoturism înmatriculat în Polonia.

 

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra persoanei şi a mijlocului de transport, în urma căruia echipa comună de control a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în diferite părţi componente ale maşinii (plafon, bancheta spate, schimbător de viteze), cantitatea de 7.540 de ţigarete (327 pachete) proveniență Duty Free.

 

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării produselor accizabile, în valoare totală de 1.700 de lei, persoana fiind sancționată de către organul vamal cu amendă contravenţională în valoare de 6.000 de lei, ce a fost achitată pe loc.