A fost extinsă lista județelor unde e restricționat programul teraselor și al cluburilor

Autoritățile au decis ieri, 17 august, să extindă lista județelor în care terasele restaurantelor, cluburile, barurile vor fi obligatoriu închise pe timpul nopții, programul urmând să fie încheiat la ora 24 și reluat a doua zi dimineața, nu înainte de ora 6.

 

La 1 august, autoritățile au decis că decizia este valabilă, între orele 23 și 6, pentru Argeș, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Galați și municipiul București.

 

În hotărârea de ieri se arată că: ”Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţii special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile şi alte asemenea, de la nivelul judeţelor Argeş, Braşov, Brăila, Bihor, Buzău, Constanţa, Dâmboviţa, Ilfov, Prahova, Galaţi, Gorj, Ilfov, Prahova, Galaţi, Vaslui, Vrancea şi Municipiul Bucureşti, nu poate începe înainte de orele 06.00 şi nu poate depăşi orele 24.00, ultima comandă putând fi preluată cel târziu la orele 23.00.”

 

La rândul lor, spațiile folosite pentru jocuri de noroc din județele Argeș, Brașov, Brăila, Bihor, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Ilfov, Prahova, Vaslui, Vrancea și Municipiul București nu pot începe programul înainte de ora 6.00, iar activitatea nu va fi permisă după ora 24.00.

 

Potrivit yescomment.ro măsurile prevăzute se aplică până la data de 31 august 2020, orele 24.00, dar pot fi prelungite.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store