A apărut ”lista rușinii”, datornici urmăriți de ANAF pe TikTok sau Instagram

Agenția Națională de Administrare Fiscală a actualizat „lista ruşinii”. Pe ea apar românii, dar şi firmele care nu şi-au plătit datoriile către stat până la finalul anului trecut.

 

Pe această ”listă a rușinii” publicată de ANAF se regăsesc cei care nu și-au achitat datoriile în trimestrul patru al anului 2022, adică în perioada octombrie-decembrie a anului trecut.

 

E vorba despre cei care au datorii de peste 500.000 de lei în cazul marilor creditori, 250.000 de lei în cazul celor care se încadrează la categoria de creditori mijlocii și datorii de peste 100.000 de lei în cazul celorlalte categorii.

 

Aici sunt incluse și persoanele fizice care desfășoară activități economice independente sau care profesează în alte domenii, sub denumirea de profesii libere.

 

Ieri, ANAF a anunțat că firmele au posibilitatea să fie scoase de pe această listă a rușinii în cazul în care își plătesc datoriile, scrie Bugetul.ro.

 

ANAF are tot mai multe metode de a vâna românii care evită să își plătească datoriile.

 

Dacă firmele, de exemplu, sunt incluse pe astfel de liste, persoanele fizice sunt practic vânate de pe platforme precum TikTok sau Instagram, în cazul în care acestea se laudă, de exemplu, cu o casă sau o mașină pe care nu o pot dovedi din punct de vedere fiscal.