Licitație pregătită pentru asfaltarea a peste 10 străzi: Îmi doresc o competiție să obținem un preț mai bun

Anunțul a fost făcut astăzi de către primarul Cosmin Andrei în cadrul unei conferințe de presă.  

 

Mai multe străzi vor fi asfaltate, în acest sens municipalitatea botoșăneană pregătind licitație. Este vorba despre 1 Mai, Mușat Vodă, Libertății, Spătar Milescu, Pălmași, Poporului, Cașin, Havuzului, Moara de Foc, Eroilor și Vulturului.

 

„Licitația va fi organizată cu o clauză suspensivă. Această clauză suspensivă referindu-se la finanțarea pentru aceste străzi și care reprezintă suma de bani pe care vrem o obținem în urma contractării unui credit. Mă refer la străzile 1 Mai, Mușat Vodă, Libertății, Spătar Milescu, Pălmași, Poporului, Cașin, Havuzului, Moara de Foc, Eroilor și Vulturului”,

Cosmin Andrei, primar municipiul Botoșani

 

 

Proiectul tehnic are o valoare estimată de peste 16 milioane de lei.

 

„În acest moment obținem ultimele avize pentru toată documentația de licitație care va fi vizibilă pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice pentru constructorii care vor fi interesați. Îmi doresc o competiție să obținem un preț mai bun și pentru acest cvartal”

Cosmin Andrei, primar municipiul Botoșani.

 

De asemenea, edilul orașului a anunțat că va începe proiectarea pentru modernizarea străzii Humăriei.