Ambele autoturisme au suferit avarii în urma accidentului rutier.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Tulbureni, din municipiul Botoșani, s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto este posibil să se afle sub influența alcoolului.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit că un bărbat de 45 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce se deplasa pe strada Tulbureni, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care se deplasa din sens opus, rezultând avarierea celor două autovehicule.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, valoarea rezultată în cazul bărbatului de 45 de ani fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.