50.000 de euro dați ca să știe dacă scârțâie patul amantei! CUM a făcut-o lată primarul amorezat din bani publici 

Procurorii DNA au calculat prejudiciul din dosarul în care dorohoianul Gheorghe Nichita este cercetat sub control judiciar. Potrivit anchetatorilor, sumele cheltuite din banii publici ai municipalităţii pentru aventura edilului ar ajunge la nu mai puţin de 217.000 de lei, pagubă adusă Poliţiei Locale.

 

A dat o mică avere pentru a ști ce face amanta

Potrivit „Ziarului de Iaşi“, reporterii au aflat cât i-a costat pe ieşeni aventura amoroasă a primarului-suspendat al Iaşului, Gheorghe Nichita. Potrivit unor surse judiciare, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au calculat, recent, prejudiciul din dosarul în care primarul Gheorghe Nichita este acuzat că s-ar fi folosit de echipajele Poliţiei Locale pentru a-şi urmări şi spiona fosta amanta, ex-angajata Primăriei Adina Samson.

Potrivit surselor citate, DNA a stabilit prejudiciul la 217.621,97 de lei, bani pentru care s-a dispus în cauză sechestre asiguratorii. Paguba ar fi fost calculată de procurorul de caz urmare a unor calcule efectuate de acesta cu privire la folosirea echipajelor Poliţiei Locale. Ar fi fost luate în calcul deplasările dispuse de Liviu Hliboceanu, şeful instituţiei - la instigarea lui Gheorghe Nichita, dar şi deconturile efectuate de acesta urmare a unor activităţi de „filaj“ comandate de primarul-suspendat al Iaşului.

Bunuri puse sub sechestru

La nivel public, procurorii DNA nu au comunicat oficial instituirea sechestrului asiguratoriu în acest dosar. Liviu Hliboceanu însă a introdus zilele trecute o contestaţie împotriva procesului verbal de punere sub sechestru a averii sale. Hliboceanu a depus, iniţial, solicitarea la Tribunalul Bucureşti, însă această instanţă şi-a declinat competenţa, invocând criteriul teritorialităţii, la Iaşi. Ieri, instanţa a dispus amânarea judecării cererii lui Hliboceanu pentru 10 august, constatând lipsa dosarului de urmărire penală.

Bunurile aparţinându-i lui Hliboceanu ce au fost sechestrate au o valoare totală de 238.640,53 de lei. „Consider că demersul organelor de urmărire penală este parţial nelegal şi netemeinic deoarece, pe de o parte s-au sechestrat bunuri aflate în indiviziune (nu doar a celor doi soţi, ci şi a altor persoane), iar pe de cealaltă parte valoarea acestora depăşeşte presupusul prejudiciu - care nu ştim exact cum a fost stabilit şi în ce constă, deoarece ne-a fost refuzată comunicarea unui exemplar al ordonanţei în cauză“, a confirmat Iulian Gafon, avocat al lui Liviu Hliboceanu.

În ceea ce îl priveşte pe Gheorghe Nichita, surse judiciare spun că acesta ar fi vizat şi el de măsurile asiguratorii impuse în cauză, însă informaţia nu a putut fi confirmată sau infirmată în cursul zilei de ieri de către avocaţii primarului-suspendat al municipiului. În ceea ce-l priveşte pe cel de-al treilea inculpat din acest dosar, Ştefan Avârvarei, şeful serviciului de urbanism din Poliţia Locală, procurorii nu au dispus indisponibilizarea bunurilor acestuia. De altfel, apărătorii acestuia au solicitat schimbarea încadrării juridice în cazul lui Avârvarei, din abuz în serviciu în uzurparea funcţiei, procurorii urmând a se pronunţa în perioada următoare cu privire la acest aspect. 

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:43646:Gigi de la Dorohoi i-ar fi promis amantei un Ferrari: CUM au ajuns bilețelele siropoase pe mâna procurorilor ]]

Liviu Hliboceanu are, în acest moment, o casă, o maşină şi un teren aflate sub sechestru, în cazul primelor două acestea fiind deţinute în coproprietate.

Sursele „Ziarului de Iaşi“ au mai arătat că urmărirea penală din acest dosar este foarte avansată, urmând ca, în cel mai scurt timp, dosarul să fie deferit instanţei de judecată de către procurori.

„Gigi” de la Dorohoi folosea Poliția Locală cum avea chef

În ceea ce priveşte exemplele luate în calcul de procurori la calcularea prejudiciului din dosar, detalii despre acestea regăsim şi în actele de urmărire penale devenite publice până acum. Astfel, din stenograme aflăm că poliţişti locali din subordinea lui Liviu Hliboceanu erau trimişi, la comanda lui Nichita, să o urmărească prin oraş pe Adina Somson.

Pentru a nu fi recunoscuţi, după cum reiese tot din stenograme, aceştia mergeau, uneori, îmbrăcaţi în civil şi plimbând cockeri pe stradă. Alţi trei poliţişti locali ar fi fost trimişi la o pensiune din Suceava pentru a vedea dacă un pat dintr-o cameră în care ar fi fost cazată Adina Samson scârţia sau nu. Totul pentru a confirma sau infirma unele suspiciuni ce au apărut în urma unor discuţii telefonice. Diverse persoane care intercţionau cu Adina Samson ar fi fost, de asemenea, urmărite de poliţiştii locali, din cauza suspiciunilor primarului. 

În prezent, Gheorghe Nichita este cercetat sub control judiciar, având interdicţia de a-şi exercita funcţia de primar. Ulterior eliberării din arest la domiciliu, Nichita a fost implicat în mai multe activităţi politice ale PSD.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:42576:Gigi și patul care scârțâia toată noaptea – CUM iubește un primar ]]