Ziua Națională a României a marcat nu doar împărțirea, în premieră, de fasole și cârnați de către un primar cu propriile mâini, ci și revenirea actualului edil șef în coloana PSD Botoșani la depunerea de coroane.
De un an, mai exact de la pierderea prezidențialelor de către Victor Ponta, Ovidiu Portariuc nu mai depusese coroane alături de colegii de partid, preferând să o facă doar din partea municipalității. Apropierea alegerile locale pare însă să-l fi readus la sentimente mai bune față de partid. Oricum, în unele momente primarul a părut, cel puțin prin gesturi, a fi ironic la adresa adversarilor politici. Astfel, în timpul discursului deputatul Costel Șoptică, copreședinte PNL Botoșani, președintele executiv al PSD și-a șters nasul, după care a dat atenție mănușilor.
Și fiindcă veni vorba de Portariuc și PSD, dacă aceasta a reapărut alături de colegii de partid, în schimb a dispărut Cătălin Flutur. După mai mulți ani fostul primar nu a fost prezent la manifestările din Piața 1 Decembrie 1918.
Revenind la social-democrați, o parte a acestora, printre care mai mulți aleși locali, s-au încălzit pe perioada festivităților la ”United Arena”, un bar situat chiar în apropierea zonei populate marți dimineață de politicieni. A lipsit de la manifestări Gheorghe Vâzdoagă, aflat în spital, care totuși a fost prezent prin... nepoată. Aceasta a venit cu vopsită cu tricolorul pe față și a luat loc lângă Doina Federovici, alături de care a cântat ”Treceți batalioane române, Carpații”. De altfel, parlamentara a acordat o atenție deosebită copiilor, spre finalul manifestărilor având un clinci cu sfătuitorul primarului. Doina Federovici a luat mai mulți copii, pe care i-a adus în față pentru a vedea defilarea militară.
”Noi am mai văzut, să vadă și cei mici”, a spus Doina Federovici.
Aflat în apropiere, Mihai Tincu a întrebat-o amuzat dacă ”toți sunt ai tăi?” la care senatorul a răspuns scurt: ”da, toți sunt ai mei”. Doina Federovici are o fetiță.
O atenție deosebită copiilor a acordat și fostul inspector școlar general, Ada Macovei. Profesorul doctor a ținut să fotografieze de la distanță momentul în care elevi de la Școala 11, printre care și fiul său, au venit să depună flori la monumentul închinat maiorului Ignat. Alături de copil a venit să depună o coroană Mirel Rogalschi, comisarul șef adjunct de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor.
Spre deosebire de manifestările din 2014, când subprefectul de atunci a avut parte de o umilință în fața a circa 1.000 de oameni, fiind așezat la propriu cu mâinile de prefect în spatele său, de această dată la depunerea coroanelor, primii doi reprezentanți ai Guvernului în Botoșani au stat în același rând.
Dincolo de surprizele din ”delegațiile la coroane” ale PSD și PNL, s-a mai consemnat cel puțin una. Fostul viceprimar al municipiului Botoșani, Romulus Eram, plecat din PNL după ce în 2012 nu s-a mai regăsit pe lista candidaților la alegerile locale, a depus coroane alături de UNPR, delegație în care a apărut și o bună parte a foștilor PP-DD – iști în frunte cu deputatul Liliana Mincă, de 1 Decembrie aceasta catadicsind să vină și ea în județul unde a fost aleasă. Cu ocazia Zilei Naționale a României am aflat că mai există la Botoșani filiale de partid prezente de obicei în viața publică cel mult prin niște comunicate sau postări pe Facebook, precum PNȚCD, PRM, Mișcarea Populară, Partidul România Unită și ALDE.
Au fost și câteva momente care au produs zâmbete printre participanți. Astfel, Valentin Popa, directorul Direcției Județene de Statistică a mers cu mâna la inimă zeci de pași la depunerea coroanelor, spre deosebire de toți ceilalți directori sau oameni politici, care au făcut gestul doar când au ajuns în fața grupului statuar.
De asemenea, nelipsit a fost reprezentatul ”Amicilor Regelui Mihai”, care ca și în anii precedenți a fost singurul amic al fostului suveran.
Întreaga manifestare a fost urmărită din balcoane de câțiva locuitori din Centrul Istoric, care asemenea unor lideri politici de calibru, s-au amuzat copios la ceremonie.
VEZI ȘI:
Parada pălăriilor de ziua ţării, de la Marius la Mihaela – FOTOGALERIE