Duminică dimineață, începând cu ora 10.00, în municipiul Botoșani s-au desfășurat manifestările dedicate Zilei NATO.
Evenimentul, care s-a derulat în fața Cercului Militar Botoșani, a reunit oficialități, oameni politici și militari, manifestările debutând cu ceremonia militară de înălțare pe catarg a drapelului național al României și a drapelului NATO.
Au fost prezenți prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, ministrul Muncii, Marius Budăi, președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, comandantul Garnizoanei Botoșani, Ovidiu Damian, precum și parlamentarii PSD Dan Șlincu și Alexandra Huțu, dar și reprezentanți ai asociațiilor cadrelor militare în rezervă sau ai militarilor veterani și veterani cu dizabilități.
Au mai fost prezenți, de asemenea, șefi de instituții precum Monica Adăscăliței, directorul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, sau Ada Macovei, inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, liberalul Viorel Iliuță, reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Jandarmi, ai Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, ai Poliției Locale, alături de Batalionul 335 Artilerie ”Alexandru cel Bun”, Centrul Militar Județean.
Oficialitățile au fost întâmpinate cu intonarea Imnului Național al României și a Imnului NATO, apoi au fost rostite alocuțiuni referitoare la semnificația Zilei NATO.
Prefectul Sorin Cornilă a punctat în discursul său importanța apartenenței României la structura Atlanticului de Nord.
”Astăzi sărbătorim împreună Ziua NATO, o sărbătoare dedicată democrației, spiritului european și euro-atlantic. În această perioadă ne dăm seama mai mult ca oricând de statutul României de aliat NATO, apartenența la NATO, alături de parteneriatul strategic cu Statele Unite și integrarea în Uniunea Europeană reprezintă pilonii politicii externe a României. Alianța Nord Atlantică a făcut posibilă consolidarea securității la nivel regional și global și a creat condițiile pentru dezvoltarea activităților desfășurate împreună cu Uniunea Europeană în domenii de interes comun pentru cele două organizații internaționale. Calitatea de membru NATO a conferit României drepturi egale cu ale celorlalte state securitate, dar și obligații de care țara noastră s-a achitat cu succes”,
Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani
Doina Federovici a venit în fața audienței cu aceleași aprecieri față de NATO, însă a folosit prilejul pentru a readuce în atenție contribuția social-democraților la realizarea alianței, de la Ion Iliescu și Adrian Năstase până la Mircea Geoană.
”În prima duminică din luna aprilie este sărbătorită cea mai de succes alianță din istoria omenirii, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord sau, cum popular este cunoscută, NATO. De 18 ani, România este și ea parte a acestei alianțe, ce asigură securitatea a peste un miliard de cetățeni. Pe 29 martie 2004, președintele României Ion Iliescu promulga legea prin care România adera la NATO, iar patru zile mai târziu, pe 2 aprilie, drapelul României era arborat la cartierul general al Alianței. Deci această perioadă a anului pentru România este strâns legată de NATO. Astăzi, când traversăm vremuri atât de tulburi, când războiul s-a mutat atât de aproape de granița noastră, înțelegem poate mai mult ca oricând importanța demersului susținut din timpul guvernării Năstase, prin care România a devenit un pilon de bază al securității din regiunea Mării Negre și a flancului estic al Alianței. Importanța noastră ca țară în arhitectura NATO rezidă și din faptul că secretarul general adjunct, numărul doi în organizație, este un român, Mircea Geoană”,
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani
Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a reiterat la rândul său semnificația apartenenței țări noastre la NATO, însă a dus discursul și către conflictul din apropierea granițelor, mulțumind totodată tuturor celor care s-au implicat în sprijinirea refugiaților.
”Anul acesta Ziua NATO are o însemnătate mai mare ca oricând. Anul acesta, nu departe de orașul nostru are loc un conflict armat între Rusia și Ucraina, securitatea din viața noastră de zi cu zi devenind un eveniment tot mai important. Anul acesta, românii au conștientizat poate mai bine ca oricând că nu sunt singuri. Că facem parte dintr-o unitate bine structurată și că forțele armatei inamice nu vor trece granița României. Am trecut prin doi ani dificili, în care pandemia a încercat să dezbine unitatea românilor și să zdruncine încrederea că împreună vom reuși. Astăzi, conflictul armat din spatele granițelor ne întărește ca popor, românii sunt puternici și au dovedit întotdeauna acest lucru. În încheiere, țin să mulțumesc tuturor celor care au întins o mână de ajutor refugiaților din țara vecină, deoarece, să nu uităm că înainte de naționalitate, etnie, religie, culoare, suntem și vom fi cu toții oameni. La mulți ani, NATO”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
Manifestările dedicate Zilei NATO s-au finalizat cu defilarea detașamentului de onoare.