Ziua Educației la Inspectoratul Școlar, printre oficiali, inspectori, elevi, profesori și cuvinte cu... subînțeles – VIDEO & GALERIE FOTO

5 octombrie 2022, Ziua Educației la Botoșani. Chiar dacă unitățile de învățământ au fost astăzi închise, la sediul Inspectoratului Școlar Județean au avut loc manifestații specifice.

 

Curtea instituției s-a aglomerat la propriu de inspectori școlari, cadre didactice și personal auxiliar din unitate, dar și de invitați. Au ajuns la sediul Inspectoratului Școlar prefectul Sorin Cornilă, Doina Federovici, președintele Consiliului Județean și primarul Cosmin Andrei.

Au fost și șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne sau a Ministerului Apărării Naționale. Și copii talentați de la Liceul de Artă, alături de directorul Beatrice Păpădie.

 

Inspectorul școlar general, Bogdan Suruciuc, a avut un mesaj pentru această zi de mare însemnătate pentru sistemul de învățământ și a vorbit despre rolul educației în societate, în condițiile în care rădăcina pentru un copil educat o reprezintă cei 7 ani de acasă.

 

Și...

 

„Continuă în sistemul educațional unde copilul este ajutat să crească de personalul educațional și să se dezvolte armonios pentru a aduce un plus de valoare societății. Educația în anii de școală este pilonul pe care se construiește copilul care va deveni mai apoi adultul responsabil care va excela în profesia aleasă. Însă eu aș continua. Pentru că educația nu ar trebui să se oprească odată absolvite studiile universitare. Cred foarte mult în dezvoltarea pe tot parcursul vieții indiferent de vârstă și indiferent de domeniul în care activăm. În fiecare zi putem învăța câte ceva nou pentru a ne autodepăși condiția dar și pentru a nu lăsa să intervină ignoranța”,

Bogdan Suruciuc, inspector școlar general

 

Șeful educației botoșănene a încheiat prin a cita un mare psiholog american, John Dewey: ”Educația nu este pregătirea pentru viață, educația este viața însăși”.

Ulterior, seria citatelor a fost preluată de toți vorbitorii spre încântarea asistenței. 

 

Manifestația de la Inspectoratul Școlar a însemnat și un bun prilej pentru a adresa mulțumiri publice partenerilor din sistemul de învățământ, invitații primind plachete și rostind discursuri.

Au fost pregătite și momente artistice de către elevii Liceului de Artă.

Ilinca Grumeza, elevă pregătită de prof. Crina Ivănescu a avut o interpretare la flaut, iar Elisabeta Șeremet a cântat o doină.

Imnul Național a fost intonat de asemenea, de elevii Liceului de Artă, respectiv Andrei Pițu și Nectarie Cazaciuc, Ana Maria Zvâncă, coordonați de prof. Alexandru Mocanu.