Zilele Recoltei – primarul cu copii în braţe, inspectoarea generală pe tocuri la pere, dovlecel cadou pentru edil şi coadă la mititei – GALERIE FOTO

A treia ediţie „Zilele Recoltei” organizată de Primăria Botoşani şi SC Urban Serv SA şi-a luat startul vineri dimineaţă, pe acorduri muzicale, în piaţa supraterană de la big. Aproape 30 de comercianţi, despre care administratorul pieţei, Iustinian Bozi, a dat asigurări că sunt producători particulari şi nu samsari, şi-au expus marfa în fum de cârnaţi şi mititei.

 


De la vinete la roşii... portocalii

Castraveţi, vinete, pepeni, ceapă roşie, ardei, mere, pere şi roşii... portocalii, au fost doar câteva dintre legumele şi fructele oferite spre vânzare, totul fiind „străjuit” de o scenă unde zeci de minute muzica nu s-a oprit. O pleiadă de consilieri locali de la toate formaţiunile cu reprezentare solidă în Consiliul Local Botoşani au participat la eveniment.

Edilul, cu mirositul, gustatul şi pozatul

Ocupat cu politica, mai exact cu o conferinţă de presă la sediul PSD Botoşani, primarul a ajuns la mai bine de 30 de minute de la ora oficială de deschidere, care a fost 10:00.
A mirosit fructele şi legumele, a gustat strugurii, a cumpărat nişte zacuscă, s-a pozat cu copiii unor comercianţi şi cumpărători şi a primit în dar un... dovlecel. 
„O expoziţie reuşită... de ce? În primul rând pentru că e vorba doar de producători locali. Am fost surprins să găsesc o asemenea varietate de produse româneşti, gustoase, sănătoase şi invit toţi botoşănenii ca în aceste zile să fie prezenţi aici, să îşi poată achiziţiona la un preţ corect, un preţ mic, produsele de toamnă, să poată să îşi facă proviziile pentru iarnă”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.

Fără samsari

Edilul şef a ţinut să felicite organizatorii, cu precădere pe Simion Drelciuc, directorul general al SC Urban Serv SA şi Iustinian Bozi, administratorul pieţei.
„Sunt producători individuali, toţi din judeţul Botoşani, chiar au fost doritori să îşi prezinte marfa având în vedere că produsele pe care le expun sunt pe final de sezon. Au fost foarte receptivi la solicitarea noastră privind participarea cu stand la eveniment”, a afirmat Simion Drelciuc.
Organizatorii au menţionat că s-au primit cereri şi din partea unor comercianţi obişnuiţi din Piaţa Centrală, care nu au fost însă acceptate tocmai pentru că nu sunt producători.
Târgul va fi deschis până luni, iar astăzi oficialităţile au trecut deja la cumpărături, inspectorul şcolar general Mihaela Huncă şi deputatul Tamara Ciofu achiziţionându-şi mai multe produse. Coadă nu era însă la legume şi fructe, ci la mititei şi cârnaţi.(S.B.)
[[galerie-foto]]
VEZI CUM A FOST ÎN 2013:
 "Ziua Recoltei" cu oficialităţi la cumpărături – FOTO&VIDEO