Mobilizare generală la Direcţiea Judeţenă de Drumuri şi Poduri (DJDP) în prima zi cu ninsoare din acest an. De la primele ore ale dimineaţii s-a ieşit pe traseu cu 35 de utilaje de desăpezit şi împrăştiat material antiderapant.
20 de tone de nisip amestescat cu sare s-au consumat deja şi s-a trecut la reîncărcarea maşinilor. „În momentul de faţă se acţionează cu plug în faţă şi se împrăştie material antiderapant”, ne-a declarat Romeo Caciuc, directorul executiv al DJDP. Stratul de zăpadă cel mai gros, de aproximativ trei centimetri, se regăseşte în nordul judeţului, cu precădere în localităţile Rădăuţi Prut, Păltiniş, Darabani, Lozna şi Dersca. Ninsoarea ar urma să cadă şi miercuri, să se oprească până în week-end, iar pentru sâmbătă meteorologii preconizează noi precipitaţii. Deja au avut loc două accidente, la Ungureni şi Bucecea, dintre care unul mortal. S-a întâmplat pe drumul Ungureni – Unţeni, unde un Volkswagen Bora a derapat şi a izbit violent un copac. Şoferul Viorel Râmbu, medic veterinar de 56 de ani, a decedat, el rămânând încarcerat în maşină. O altă persoană, soţia acestuia, este uşor rănită. Un echipaj de descarcerare a intervenit la faţa locului.(S.B.)