Elevi botoșăneni de la Colegiul Militar confirmați POZITIV: S-a trecut la scenariul roșu

Unitatea școlară, la care învață și numeroși botoșăneni, a intrat în scenariul roșu pentru două săptămâni.

 

Asta după ce nu mai puțin de 23 de elevi și două cadre didactice de la Colegiul Militar din Câmpulung au fost confirmați pozitiv cu virusul SARS CoV-2. Printre ei se află și botoșăneni.

 

Din cei 23 de elevi confirmați, 7 prezintă simptome iar 16 sunt asimptomatici, izolați în spații special amenajate din cadrul colegiului.

 

Dintre elevii cu simptome, doi sunt internați la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc și cinci sunt izolați la domiciliu.

 

Personalul medical din cadrul Colegiului Militar „Ștefan cel Mare” a desfășurat o anchetă epidemiologică, în urma căreia s-au stabilit contacții direcți, iar aceștia au fost izolați în căminele din cadrul instituției de învățământ.

 

Întrucât toți elevii sunt cazați la căminele colegiului, s-a dispus testarea acestora și a cadrelor didactice.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store