Zece dorohoieni s-au angajat la Bursa Locurilor de Muncă

 

Peste 100 de şomeri, în mare parte tineri, au venit astăzi la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) şi desfăşurată la Casa Municipală de Cultură. Persoanele fără loc de muncă au avut de ales din oferta a zece societăţi comerciale care au oferit un număr de 63 de locuri de muncă din mai multe domenii de activitate, scrie publicaţia Realitatea Dorohoiană.
Pentru bursa locurilor de muncă de astăzi, reprezentanţii AJOFM au contactat un număr de 21 de societăţi comerciale din Dorohoi şi împrejurimi, din care s-au arătat interesate 11 dar la bursă au venit cu oferte de locuri de muncă doar zece societăţi. Acestea au oferit un număr de 63 de locuri de muncă, în special din domeniile agricultură, construcţii, tâmplărie şi comerţ. În total, au fost intervievate de reprezentanţii societăţilor comerciale un număr de 91 de persoane din care 26 de persoane au fost selectate. De apreciat este că din persoanele selectate, zece au fost angajate pe loc, printre care şi o persoană cu studii superioare, pentru un post de economist. Menţionăm că la Dorohoi, la sfârşitul lunii martie, erau înregistraţi în bazele de date ale AJOFM, un număr de 648 de şomeri din care 253 sunt femei.