La sfârșitul acestei săptămâni, angajații intră într-o minivacanță de trei zile. Luna mai se va sfârși, însă, cu o adevărată vacanță, fiind vorba de nu mai puțin de cinci zile libere.
2023 poate fi catalogat drept un an bun dacă ne uităm la zilele libere pe care le avem. Astfel românii vor avea anul acesta două minivacanțe de câte 3 zile fiecare, 5 minivacanțe de 4 zile și o minivacanță de cinci zile.
La sfârșitul acestei săptămâni, angajații vor beneficia de o minivacanță de trei zile.
În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea mișcărilor muncitorești în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.
În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890. În perioada regimului comunist, de 1 mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe.
După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte.
Însă cea mai mare minivacanță din acest an va avea cinci zile. Este vorba despre liberele de 1 iunie și Rusalii: Joi - Luni (1 - 5 iunie).
Românii vor avea în 2023 două minivacanțe de câte 3 zile fiecare, 5 minivacanțe de 4 zile și o minivacanță de cinci zile.
Minivacanță de 3 zile de Revelion: Sâmbătă – Luni (31 decembrie – 2 ianuarie)
Minivacanță de 4 zile de Ziua Principatelor Române: Sâmbătă - Marţi (21 - 24 ianuarie)
Minivacanță de Paști de 4 zile: Vineri– Luni (14- 17 aprilie)
Minivacanță de 3 zile de 1 Mai – Ziua Muncii: Sâmbătă - Luni (29 aprilie - 1 mai)
Minivacanță de 5 zile de 1 iunie și Rusalii: Joi - Luni (1 - 5 iunie)
Minivacanță de 4 zile de Adormirea Maicii Domnului: Sâmbătă – Marți (15 august)
Minivacanță de 4 zile de Sfântul Andrei: Joi - Duminică (30 noiembrie - 3 decembrie)
Minivacanță de 4 zile de Crăciun: Sâmbătă - Marţi (23 - 25 decembrie)