Nu mai puţin de 10 tone 300 de kilograme au fost colectate în cadrul acţiunii de curăţenie Let’s Do It România derulată la finele săptămânii precedente din municipiu sau zonele limitrofe ale acestuia. Faţă de anul trecut, cantitatea de deşeuri colectată s-a dublat, dat fiind faptul că, pe rampa de gunoi, în 2010 au intrat doar cinci tone de deşeuri. Explicaţia pentru cantitatea însemnată strânsă în acest an de voluntari, ar fi preluarea de deşeuri din locuri nepermise. „Noi am adunat şi din depozitări în locuri nepermise. Deci dacă s-a dus unul şi a aruncat o căruţă de gunoi de undeva, noi am luat-o acum, pentru că am avut utilaje scoase, trei utilaje la transport, din care unul cu cupă, deci am luat şi din depozite neautorizate”, a declarat Gheorghe Pricopi, director general Urban Serv.
Dacă este voluntariat, atunci voluntariat să fie
Pentru cele 10 de tone de gunoi care a fost strâns în Botoşani sau adus din judeţul vecin şi care au intrat pe rampa de gunoi administrată de societatea Urban Serv nu a fost nimeni facturat, deşi în condiţii normale acest serviciu este plătit de municipalitate. Şi asta deoarece, la acţiunea de voluntariat s-au alăturat şi angajaţii din cadrul societăţii de salubrizare a oraşului. „Noi am primit tot ce s-a adunat în saci cu emblema Let’s Do It, nu i-am taxat la intrarea pe rampă, nici ăia de la Suceava, nici din municipiu, nici din judeţ, tot ce s-a adunat pe voluntariat, voluntariat am făcut şi noi la rampă. Aşa cum nu i-a plătit pe cei care au adunat aşa nici noi nu am luat bani de la cei care au adunat, el vine voluntar şi eu trebuie să iau bani pentru că aduce gunoi pe rampă?”, a încheiat Gheorghe Pricopi. (G.E.)