Lipsa precipitaţiilor din ultimele două luni de zile a cauzat pierderi semnificative în agricultură, fiind afectate mii de hectare de teren agricol deja însămânţat. A fost compromisă aproape în totalitate cultura de rapiţă, valoarea estimată a pierderilor fiind de aproape 8 milioane de lei noi.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Agricole Judeţene, la nivel de judeţ pentru campania de însămânţări de toamnă au fost programate pentru cultivare aproximativ 5.500 de hectare de rapiţă, însă planul nu a fost realizat în totalitate din cauza secetei. „În primul rând este afectată cultura de rapiţă care la această oră trebuia să fie răsărită şi nu este nicăieri. Deci la un moment dat s-a şi stopat semănatul, am avut planificat vreo 5.500 de hectare şi am realizat vreo 2.800 de hectare, suntem undeva la peste 50%. S-a stopat din cauza secetei”, a declarat Florin Marţolea, şef serviciu DAJ. În medie, recolta obţinută de la un hectar de rapiţă este de aproximativ 1.300 de kilograme, iar preţul de vânzare a acestei culturi este de 1,1 lei. Ceea ce înseamnă că, la 5.500 de hectare compromise pierderile sunt de aproape 8 milioane de lei noi. O speranţă mai există însă în rândul agricultorilor în privinţa culturilor de păioase, a căror perioadă de însămânţare se poate prelungi până în luna noiembrie. „La celelalte culturi, la păioase sunt probleme cu arăturile, hai să spunem că se mai poate semăna până în luna noiembrie dacă ţine timpul cu noi dar nu mai este nici arătura cum trebuie şi nici pregătirea terenului şi nu o să mai avem producţii”, a mai spus Florin Marţolea. (G.E.)