”Vivo”, carmangeria ideală pentru masa de Paști: 100% carne, 100% produse naturale – GALERIE FOTO

(P) Peste mai puțin de patru săptămâni creștin-ortodocșii sărbătoresc Paștele, prilej de înaltă trăire spirituală, dar și de reîntâlnire cu cei dragi la tradiționalele mese de după sfârșitul Postului Mare.

 

Produse tradiționale românești plus crâmpeie din Orient și Occident


Spre deosebire de anii precedenți, în 2022 gospodinele din Botoșani au un aliat de nădejde.


Este vorba despre ”Carmangeria Vivo”, deschisă din luna decembrie pe strada Grivița 1, peste drum de Uvertura Mall.


Aici găsiți rezolvarea tuturor dilemelor pentru masa pascală, cel puțin în privința preparatelor din carne.


Aveți de ales între pastramă de oaie, de porc și de pui și ceafă afumată ori ceafă marinată, între mușchi file și montana sau costiță afumată.


Cârnații ocupă și ei un loc de cinste în galantarele magazinului. Puteți opta între cei afumați, cei de oaie, între cârnații Cristian și cârnăciori.


Cum însă foamea nu vine doar de Paști, de la ”Carmangeria Vivo” puteți cumpăra și cabanos, crenvurști, kaizer, parizer, rasol afumat, salam cracauer, salam de vară, slănină afumată, tobă, mici de vită și oaie.


Din punct de vedere gastronomic se poate spune că, alături de produsele tradiționale românești, aici se întâlnesc Orientul cu Occidentul pentru că puteți achiziționa ”adana kebab”, dar și ”hamburger”.

 

Calitate și nu cantitate, natural și nu injectat


Cel puțin la fel de importantă precum gama variată de produse o reprezintă modul de preparare.


Spunem asta pentru că ”Vivo” și-a propus încă de la inaugurare să pună accent pe calitate și nu neapărat pe cantitate.


Plecând de la conceptul “Nu trăiesc ca să mănânc, ci mănânc ca să trăiesc”, managerul Cristian Nacu a refuzat practica injectării prin care se umflă carnea după care i se inoculează o esență de fum.


La ”Carmangeria Vivo” produsele sunt sută la sută naturale, se folosesc baițuri tradiționale, preparatele se afumă doar la lemn, toate aceste lucruri aducând câștiguri și în sănătatea consumatorilor.


”Începutul acestui concept a fost când cererea pieței locale s-a orientat din ce în ce mai mult spre nevoia de a avea mezeluri și preparate din carne de calitate premium, ceea ce nu era întotdeauna de găsit. Așa a luat naștere Carmangeria Vivo, care nu este o carmangerie oarecare. Produsele oferite spre vânzare sunt de calitate premium, 100 % naturale și 100% carne. Ne place să oferim comunității , care înțelege și apreciază calitatea, produse proprii proaspete din carne care respectă valorile în care credem”,


Cristian Nacu, administrator Carmangeria Vivo.


Pășiți așadar într-o mică aventură culinară în magazinul din strada Grivița 1.

 

Program de lucru



Luni:  10:30 - 18:30


Marți: 08:30 - 20:30


Miercuri: 08:30 - 20:30

 

Joi: 08:30 - 20:30


Vineri: 08:30 - 20:30

 

Sâmbătă: 09:00 - 20:00

 

Duminică: 09:00 - 15:30


Pentru comenzi sau orice alte informații puteți suna la 0740.145.199.


Să aveți poftă!