VINZI mașina? Vei avea nevoie de DOCUMENTUL de la RAR cu numărul de kilometri și accidentele grave

Datele vor fi preluate de RAR de la stațiile autorizate pentru efectuarea inspecției tehnice periodice și de la service-uri, atunci când mașinile ajung acolo pentru verificări, reparații sau întreținere.

 

Un proiect ce va ajunge la votul decisiv din Parlament, cel al deputaților, având propunere de adoptare, stabilește că Registrul Auto Român (RAR) va trebui să înființeze și gestioneze un registru electronic al istoricului vehiculelor rutiere înmatriculate în România.

 

Apoi, în cazul înstrăinării unei mașini mici, vânzătorul va trebui să transmită cumpărătorului un certificat obținut de la RAR, în care vor fi trecute o serie de informații despre mașină, preluate din registrul amintit, inclusiv numărul de kilometri sau implicarea ei în accidente grave.

 

După cum apare în proiectul de lege, căruia deputații i-au adus mai multe amendamente, toate valorile indicate de odometrele mașinilor din țara noastră, dar și alte informații ce le vizează, se vor regăsi într-un registru electronic ce trebuie înființat și gestionat de RAR, scrie Avocatnet.ro.

 

Datele vor fi preluate de RAR de la stațiile autorizate pentru efectuarea inspecției tehnice periodice și de la service-uri, atunci când mașinile ajung acolo pentru verificări, reparații sau întreținere.

 

În baza informațiilor din acest registru, RAR va elibera, la cerere și contra cost, deținătorilor de autovehicule destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, cel mult opt locuri pe scaune, respectiv autoturisme, un certificat denumit RAR Auto-Pass.

 

Acest document va conține informațiile existente în registru în legătură cu istoricul citirii odometrului, implicarea mașinii într-un eveniment care a produs avarii grave la sistemul de direcție, sistemul de frânare, structura de rezistență a caroseriei ori a șasiului sau la alte sisteme de siguranță activă ori pasivă și va fi valabil 60 de zile de la data eliberării.

 

La înstrăinarea unei mașini înmatriculate, înregistrate sau introduse pe piață în România, persoana care o vinde va trebui să transmită cumpărătorului un certificat RAR Auto-Pass valabil, pentru mașina ce urmează să fie vândută.

 

Ca alternativă la certificatul RAR Auto-Pass, atunci când în registru nu sunt disponibile informații referitoare la o mașină, vânzătorul va putea transmite cumpărătorului un document prin care se va menționa această situație. Spre deosebire de certificatul RAR, acest document se va obține gratuit.

 

(Foto: Ziarul Bursa)