Primăria Botoșani angajează primul director din seria recent aprobată de consilierii locali. Este vorba despre postul de conducere de la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică, pe perioadă determinată, scos la concurs alături de posturile de execuție din subordine – un consilier la Compartimentul Marketing și alți doi consilieri la Compartimentul Relații cu Publicul.
Persoanele care aspiră la funcția de director trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Astfel, trebuie să aibă studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, să fie absolvente ale unui curs de calificare ca director de centru informare turistică conform Standardelor ocupaţionale, secţiunea turism, hoteluri, restaurante sau de calificare ca manager în activitatea de turism; să aibă cel puţin 3 ani vechime în specialitatea studiilor superioare.
Cu excepția unuia dintre ele, celelalte posturi scoase la concurs includ, pe lângă condițiile referitoare la studii și necesitatea pentru candidați de a deține un certificat de calificare profesională ca ghid sau agent de turism.
Dosarele de înscriere se depun la Primăria Botoşani până la data de 30 martie. Proba scrisă va fi susținută în data de 7 aprilie, iar două zile mai târziu, persoanele admise la proba scrisă vor fi invitate la interviu.
Bibliografia şi actele solicitate candidaţilor pentru înscriere sunt afişate la sediul Primăriei Botoșani şi pe site-ul instituţiei.