Vin ninsorile, temperaturile coboară până la – 8 grade

Meteorologii anunță vreme mai rece în următoarele zile, în țară și în Capitală, cu valori normale pentru această perioadă. Lapovița și ninsoarea sunt așteptate în majoritatea țării la finele acestei săptămâni.

 

În țară, vineri, în jumătatea de nord a țării, cerul va fi noros și se vor semnala precipitații, sub formă de ninsoare la munte, predominant ninsori în centru. În rest, vor fi mai ales ploi ziua, dar se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare spre seară și noaptea.

 

Începând de sâmbătă, vremea se va răci în toate regiunile, iar valorile termice vor fi cele normale acestei perioade.


Vor predomina ninsorile, astfel că se va depune un strat de zăpadă, pe arii restrânse mai consistent în nord-est și la munte.


„În zona joasă din Banat, Dobrogea și Muntenia vor fi și precipitații sub formă de ploaie și lapoviță. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste unde va viscoli ninsoarea, iar temporar și în restul teritoriului, cu precădere în Moldova, Banat și vestul Olteniei. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 și 7 grade, iar cele minime între -8 și 0 grade”, mai anunță Administrația Națională de Meteorologie.


Pentru duminică, sunt anunțate precipitații care, la munte și în Moldova se transformă în ninsori. Va ninge și în Muntenia și Dobrogea.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store