Primarul care a jucat ping-pong cu PNL, PSD și ALDE, premiat de Guvern cu un sac de bani în Ajunul Crăciunului - FOTOGALERIE

La doar patru zile după ce a împărțit primăriilor din toată țara 477,36 milioane de lei, Cabinetul Orban a recidivat. Pe 24 decembrie în Monitorul Oficial a fost publicat un nou act normativ privind alocarea unor sume de la fondul de rezervă al Guvernului către administrația publică locală.

 

112.697.000


de lei, adică echivalentul a aproape 27 de milioane de euro, s-au repartizat unităților administrativ-teritoriale.


Bani au ajuns și la patru localități din Botoșani. Cei mai mulți, 900.000 de lei, au fost direcționați spre Primăria Păltiniș condusă de Costel Romanescu, nimeni altul decât cel care a început 2019 la PNL, a participat la conferința județeană a PSD cu Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă, a trecut la ALDE, în noaptea turului I al prezidențialelor a depus din nou adeziune la PNL, pentru ca după nici măcar o lună să revină la ALDE.


La câteva zile după ultima manevră s-au întâmplat două lucruri notabile: fiul său a fost numit consilier al noului prefect (susținut de ALDE Botoșani), iar Guvernul a alocat o sumă considerabilă comunei pe care o conduce.


Prin HG 977/2019 s-au mai alocat fonduri altor trei localități:


140.000 lei Hlipiceni – primar PSD


70.000 lei Mitoc – primar PSD


50.000 lei Nicșeni – primar ALDE.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store