FAZA ZILEI: Cursul de cusut de la Centrul de Creație aniversează doi anișori 

Moment important la o instituție publică din Botoșani. 

 

Este vorba despre Centrul Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, aflat în subordinea Consiliului Județean. 

 

Și care transmite că se regăsește la ceas aniversar pentru cursul de cusut cămăși. 

 

Iată comunicatul: 😁

 

În luna Răpciune a anului 2024 se împlinesc doi ani de când la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură, aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, se organizează cursul de cusut cămăși tradiționale.  

                                                                                                                                                    

Acest curs are rolul de a (re)aminti însemnătatea cămășii care a fost dintotdeauna cea mai importantă piesă a portului tradițional. Bătrânele și femeile din trecut lucrau la lumina lămpii de gaz și a lumânării de seu de oaie. Femeia împungea acul în cânepa lucrată cu trudă, în bătaia vântului și lumina soarelui, dând naștere cămășilor tradiționale, păstrate și purtate până în zilele noastre. 

 

Cămașa prindea cu adevărat viață, iar viață erau ornamentele care o îmbogățeau prin cromatică și veneau să adauge acel plus de suflu, transmițând mesaje codificate, un cod pe care îl cunoșteau. Astfel, se puteau recunoaște cămășile care erau purtate de fetele nemăritate (având culori deschise, culori vii, dominând roșul, galbenul), femeile mature, bătrânele sau văduvele care purtau culori mai închise (verde închis, maro, negru), „este un fapt cert și concludent stabilit că, în structura costumului popular românesc, cămașa este piesa de bază a portului femeiesc, cea mai bine chibzuită și echilibrată prin linie, croi și dispunere a ornamentelor.” 

 

Toate aceste structuri și ornamente s-au transmis din generație în generație, păstrându-și utilitatea și frumusețea și, de aceea, femeia nu a simțit nevoia să intervină major.