Vilă distrusă de flăcări, pompierii au stabilit cauza incendiului de la Stăuceni

Incendiul a izbucnit în prima zi de Paști, la o locuință din satul Tocileni, comuna Stăuceni.

 

Au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani și ai Gărzii de Intervenție Trușești. Flăcările au cuprins acoperișul casei, la fața locului deplasându-se trei echipaje cu trei autospeciale cu apă și spumă.

 

Potrivit datelor oferite de către reprezentanții ISU Botoșani, pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit zece pompieri militari, mai bine de o oră și jumătate.

 

Au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 150 mp și tavanul camerelor de la mansardă. Valoarea pagubelor a fost estimată la cca. 100.000, dar s-au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de cca. 500.000.

 

Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.


 

download from google play download from apple store