Polițiștii locali au acționat în weekend și în rândul șoferilor care și-au lăsat mașinile pe unde au apucat.
Pentru un autoturism s-a dispus măsura de ridicare deoarece bloca intrarea în Stadionul Municipal.
În weekendul 4 - 6 octombrie 2024, în conformitate cu prevederile Legii nr. 155/2010, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulația pe Drumurile Publice au preluat și intervenit la un număr de 27 sesizări cu privire la ocuparea abuzivă de către alte autoturisme a locurilor de parcare concesionate, blocarea căilor de acces, ocuparea stațiilor de TAXI și transport public local.
În total, polițiștii locali au aplicat 25 sancțiuni contravenționale.
Din acestea, 17 cu amendă în cuantum de 7.010 lei, dar și 44 puncte de penalizare.