Viitoare șoferiță abandonată cu dosarul în mână la proba de oraș, șeful de la Permise chemat la prefect

Trăim vremuri în care străzile gem de autoturisme și mai toată lumea vrea să obțină carnetul de conducere. Astfel că, aglomerația de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPIV) nu mai miră pe nimeni.

 

Un asemenea aflux de persoane generează și situații conflictuale cum s-a întâmplat și joi, în 21 iunie 2018 cu o tânără de 32 de ani din Todireni.

 

Fata a început școala de șoferi din luna iunie a anului trecut și în decurs de un an de zile nu a reușit să promoveze decât partea teoretică, unde a dat examen de mai multe ori.

 

A cheltuit în jur de 2.000 de lei pentru partea de pregătire, aici fiind incluse orele de șofat dar și cheltuielile cu naveta de la Todireni la Botoșani.

 

„Eu am căzut sala de două sau trei ori și m-au programat pentru traseu din decembrie anul trecut, abia în aprilie. Am căzut și am mers în audiență la dl comandant pentru că nu mai erau locuri libere ca să mă bage așa, printre candidați. M-a programat pe 21 iunie când îmi expiră dosarul. Am plătit taxa de 300 de lei, am făcut orele suplimentare”,

Candidata la examen

 

Ultima ei șansă înainte de a-i expira dosarul actual a fost pe 21 iunie. Atunci ar fi trebuit să dea proba de traseu însă, povestește că s-a prezentat la sediul Serviciului de Permise însă numele său nu a mai fost strigat.

 

„Am venit, am mers la ghișeu, dlui era ieșit, am dat dosarul și au spus că nu mai au ce să-mi facă pentru că e ultima zi din dosar. Au zis că nu știu ce s-a întâmplat, că programarea deja e închisă și eventual să încep un nou dosar, adică iar analize, taxa de 1.200 de lei, iar ore, sală, navetă. Deci să fac din nou școala”,

Candidata la examen

 

Marian Ciornea, șeful de la Serviciul de Permise a fost contactat în aceeași zi însă se afla în curs de examinare a candidaților.

 

A fost invitat a doua zi la prefectul Dan Șlincu, în subordinea căruia se află acest serviciu și i-a explicat ce anume s-a întâmplat cu respectiva candidată.

 

„Era dreptul ei dar și al celorlalți care solicită să dea examen, și probă teoretică și traseu. Sunt foarte mulți care solicită lucrul acesta. Dl Ciornea pe aplicație a încercat să o programeze pe 21 iunie. Nu a funcționat aplicația. Nu a funcționat ceva. În cazul acesta dna trebuie să facă școala de șoferi din nou”,

Dan Șlincu, prefectul județului Botoșani

 

Prefectul susține că nu este de acord cu astfel de candidați care dau examen de nenumărate ori și astfel sunt cei care provoacă decalajele existente între programări.

 

„Vin foarte mulți solicitanți pentru permis, vin nepregătiți. De ce să consumăm atâtea resurse pentru oameni care nu se pregătesc? Perioada asta așa mare o creează cei care vin nepregătiți, de asta suntem în situația asta”,

Dan Șlincu, prefectul județului Botoșani

 

De asemenea, la proba teoretică pentru obținerea examenului de conducere, rata de promovabilitate este de undeva la 50%, iar la cea de oraș atinge pragul de 70%.

 

Concluzionând, prefectul Dan Șlincu a explicat că probabil că nu există cineva care să-și dorească să se întâlnească în trafic cu astfel de persoane, care vin nepregătite la examen.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store