VIDEO & FOTOGALERIE Reghecampf, primul pictorial cu tânăra cu origini botoșănene, Prodanca a luat foc: Nici greață nu pot să îi spun

Corina și Laurențiu Reghecampf au făcut o primă ședință foto oficială. Aceștia și-au asumat relația, în acest fel, în mod public și s-au sorbit fericiți din priviri, mai ales că urmează să devină părinți.

 

”Personal, am depus actele de divorț”


„Eu mă bucur de iubirea la care sunt părtașă și le doresc și altora să trăiască asemenea povești intense”, „Cât ești de frumos!”, a afirmat Corina Caciuc în timpul ședinței foto organizată pentru cei de la fanatik.ro.


„Este femeia lângă care simt că sunt iubit. Mă împlinește. O voi proteja pe Corina de toate atacurile, îmi voi proteja familia”, a spus și Laurențiu Reghecampf pentru aceeași sursă.


„Vă mărturisesc faptul că este un moment delicat din viața mea. Eu nu mi-am expus niciodată viața personală și nu voi proceda altfel nici de acum înainte. Familia este sfântă pentru mine. Până azi, m-am rezumat, ca expunere publică, la cariera construită în fotbal și nu voi înceta să-mi urmez principiile. Provin dintr-o familie decentă, cu temeiuri creștine, care s-a raportat mereu la Dumnezeu. Nu sunt o persoană conflictuală și nu port niciun război cu nimeni. Vreau doar să precizez anumite lucruri, pentru a nu exista interpretări ulterioare din partea mass-media. Personal, am depus actele de divorț la capătul unei căsnicii de care nu mă voi dezice vreodată și pledez pentru respectarea opțiunilor personale atât din punct de vedere familial, cât și profesional”, a declarat Laurențiu Reghecampf pentru cei de la cancan.ro.

 

„Nu am divorțat, nici măcar primul termen nu a fost stabilit”


“Nu-ți coborî standardele ca să păstrezi pe cineva. Întâlniți-vă la același nivel. Respectul de sine este putere”, a postat Anamaria Prodan pe pagina ei de Instagram.


Recent, soția încă în acte a antrenorul Universității Craiova a început să ofere tot mai multe declarații pentru ca internauții să înțeleagă situația prin care trece.


„Nu am divorţat, nici măcar primul termen nu a fost stabilit. Nu s-a discutat absolut nimic. Am fost sunată de băieţelul meu mic, de 13 ani. Nu am răspuns instant, am stat un pic şi am simţit atât de multă… nici greaţă nu pot să îi spun. Am realizat după atât de mult timp că toată bunătatea mea, toată dorinţa mea de a nu expune familia mea a ajuns să fie călcată în picioare de presă cu ajutorul soţului meu, Laurenţiu Reghecampf. Nu am putut decât să îi dau un mesaj de felicitare pentru această şedinţă foto care ar fi trebuit să rămână în laptopul personal. El nu îşi vede copilul, nu îl vizitează. Din când în când mai trimite 100 de euro. De Sărbători a considerat că 25 de milioane de lei vechi este suficient”, a mărturisit Anamaria Prodan la Realitatea Plus.

 

Deși încă actualii soți susțin ambii că nu vor să își expună familia, tocmai aceasta au făcut ani la rând, când au avut inclusiv propriul reality show la o televiziune din România.

 


DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google play download from apple store