Liberalii s-au aliniat în spatele lui Șoptică și i-au dat mandat clar: Doi peneliști favoriți să prindă funcții înalte la București

După ce conducerile naționale ale PNL și PSD au făcut publice regulile de împărțire a funcțiilor de prefect și secretari de stat, liberalii botoșăneni s-au întâlnit pentru a discuta strategia privind obținerea unor posturi de conducere în aparatul central de stat.

 

Prefectul pleacă aproape sigur la PSD


Biroul Politic Județean s-a întrunit sâmbătă la Stațiunea Popăuți, acolo unde deputatul Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani, le-a explicat celor prezenți etapele negocierii.


Aproape sigur nu se va putea schimba ceva în privința prefectului, algoritmul stabilit de liderii de la București ale celor două mari partide fiind cât se poate de clar: acolo unde partidul are președinția Consiliului Județean, primește și prefectul.


Astfel, 21 de funcții de prefect ar reveni PSD, inclusiv cea de la Botoșani, iar 17 PNL, restul mergând la UDMR.


Deși la precedenta pierdere a prefectului în favoarea ALDE au existat proteste masive în organizație, la BPJ-ul de ieri a fost liniște, liberalii părând să înțeleagă faptul că, în condițiile obținerii unui scor de doar aproximativ 20% la alegerile parlamentare, venit și acesta după pierderea președinției Consiliului Județean și a Primăriei Botoșani, nu pot emite mari pretenții.


De altfel, primarii de Flămânzi și Mihai Eminescu, Dan Oloieriu, respectiv Verginel Gireadă, au avut poziții tocmai pe această idee: vrem mai mult, trebuie să avem mai multe voturi.

 

PNL ia cel puțin un secretar de stat


În aceste condiții, liberalii i-au dat în unanimitate un vot de încredere și totodată un mandat lui Costel Șoptică pentru Biroul Politic Național, care se va reuni la începutul săptămânii viitoare, pentru a negocia cu prioritate o funcție de secretar de stat și apoi una de subsecretar de stat și o alta de șef de agenție națională.


PNL-ului îi revin 35 de posturi de secretar de stat și cum la repartizarea acestor posturi nu vor fi luate în calcul județele care primesc prefect, obținerea unei asemenea demnități nu ar trebui să reprezinte o problemă.


Doar că majoritatea filialelor își doresc astfel de funcții la ministerele cu bugete generoase și cu influență.

 

Sorescu și Țurcanu, primii liberali în discuție pentru posturi în capitală


Persoana favorită să dobândească o funcție de secretar de stat în Cabinetul Ciucă ar fi Gheorghe Sorescu, cel care este subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne, dar are atribuții de secretar de stat, funcție pe care de altfel a mai ocupat-o în Guvernul Orban.


Iar în cazul în care se reușește și câștigarea unei agenții, prima opțiune ar fi Mihai Țurcanu pentru Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.


La BPJ, pe lângă membrii de drept, au participat și majoritatea celor 28 de primari care nu fac partea din această structură.


La ședința de vineri a luat parte și prefectul Dan Nechifor, care ar urma să își piardă postul posibil chiar până la sfârșitul anului și care nu a luat cuvântul.   

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store