VIDEO Dans și distracție la Infecțioase: Să trăiască Covidul! - Poliția anchetează petrecăreții

Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean s-a transformat, cel puțin parțial, într-un loc de distracție. Sau măcar asta reiese dintr-un material video postat pe Facebook.

 

Cadre medicale și pacienți, îngrămădiți unii în alții într-o vreme în care se cere cu insistență distanțare socială, interpretează o parodie după celebra a ”Hai la Botoșani” a ”Fetelor din Botoșani”.


Textul a fost adaptat vremurilor de pandemie, linia melodica a rămas:  “Hai, hai, hai la Botoșani, hai, hai, cu salvarea hai”.


Ceea ce s-a dorit a fi un ”Imn Covid” și care a stârnit inclusiv pofta de dans a unor oameni de la amintita secție a Spitalului ”Mavromati”, a devenit însă subiect de investigație a organelor de cercetare penală.


“Ne-am sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. În continuare se efectuează cercetări pentru această faptă, urmând ca în funcţie de rezultatul acestora să fie dispuse măsuri conform prevederilor legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani, Delia Nenişcu, citată de Libertatea.


Potrivit amintitei publicații, printre cheflii se regăsesc și persoane diagnosticate cu coronavirus.


Polițiștii urmează să identifice și să audieze fiecare om care a luat parte la distracție.

 

Până un-alta, trebuie spus că finalul melodiei a adus chiote, aplauze și urări precum: ”Să trăiască Covidul” și ”Să moardă Covidul”.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store